Terapia cu VR în Hospice Lumina

Obiectivul terapiei a fost acela de a dezvolta un limbaj simbolic, care are ca efect accesul la stări afective nerecunoscute, neconştientizate, terapia cu VR, fiind un mijloc de integrare creativă a acestor sentimente în structura personalitătii şi deasemeni dând posibilitatea unei dinamici de schimbare terapeutică.
Terapia prin realitate virtuală a avut un rol important în managementului durerii, în tulburări de anxietate, atacuri de panică, fobii, frici. Prin puterea jocului şi distragerii terapia cu VR a fost o unealtă ce a ajutat la ameliorarea simptomelor.
Astfel pacienţii au descoperit că angajarea lor într-o astfel de experienţă, le-a dat sansa de a-şi exprima într-o ambianţă securizată, emoţii şi sentimente care uneori sunt inacceptabile sau dificil de recunoscut; astfel au arătat că este mai uşor de comunicat cu terapeutul, fiind un produs personal deschis discutării şi autoevaluării, sporirea încrederii în sine.
Funcţiile şi calităţile terapiei rezultă mai jos:
– s-a constatat şi concluzionat că beneficiile sunt transferate în viaţa reală şi că psihoterapia prin realitate virtuală duce la schimbări semnificative de comportament în situaţii reale
– îmbinarea terapiei şi plăcerii in scop terapeutic;
– terapia a fost deschisa spre înţelegerea şi acceptarea celuilalt:
– întelegerea relaţiei pacient/terapeut a contribuit la descoperirea celei mai adecvate modalităţi de a ajuta pacientul în rezolvarea problemelor interioare;
– eliminând asociaţiile emoţionale cu durerea, a existat un efect continuu, deoarece creierul a devenit “instruit” să nu răspundă la semnalele durerii. Aspectul important a fost faptul că imaginea este complet imersivă, astfel încât pacientul a putut chiar să se „mişte în ea”. Logica din spatele analgezicului VR a fost aceea că durerea necesită atenţie, iar atenţia a fost direcţionată spre zone de plăcere.
În terapia cu VR s-au pus şi bazele relaţionării pacienţilor cu alte persoane, iar comunicarea nonverbală şi comunicarea verbală au fost un corolar al reacţiei expresive sau/şi al activităţii expresive.
Caracteristicile comunicării verbale şi nonverbal au determinat, în mare măsură, orientarile pe baza cărora s-a putut lucra. Plăcerea a înglobat ansamblul mecanismelor neuro-psiho-fiziologice şi stările emoţionale legate de aceste mecanisme, declanşate prin asocierea imaginilor ca o joaca inovatoare.
A urmat apoi şi tratarea cognitivă – uneori la nivelul inconştientului cognitiv – a celor receptate şi trăite ca senzaţie de plăcere structurându-se emoţia. Tratarea informaţiei de plăcere pe un plan cognitiv/afectiv a fost trăită ca o emoţie.
Plăcerea a fost un element determinant în terapia cu VR.
Emoţia a fost deasemenea inclusă ca un obiectiv psihoterapeutic .
Terapia s-a utilizat nu ca o terapie a handicapului, ci ca o terapie psihica a persoanei, având valoare de sprijin psihologic reparatoriu a imaginii de sine.
Prin conduita de pe parcursul activităţii proprii s-a evitat dimensiunea fobică a oricărei situaţii pe care o poate avea alternativa reuşaită/eşec.
De asemenea s-a evitat încercarea permanentă de căutare a condiţiilor de eşec cu speranţa “magica”, dar irealizabilă, de anulare a deficienţei. Aceasta le-a dat pacienţilor cu deficiente diferite, o anumită siguranţa, chiar într-o sfera foarte limitată de stăpânire a mediului.
Experienţa a fost ghidată de terapeut, care a interacţionat cu pacientul pe parcursul terapiei. A avut mai multe avantaje în ceea ce priveşte recrearea experienţelor în viaţa reală, inclusiv de a controla mediul, de a programa tratamentul, de a repeta scenarii şi de a adapta scenarii pentru a îmbunătăţi tratamentul.
Terapia cu VR s-a desfasurat într-un mediu de non-competitivitate, accentul fiind pus întotdeauna pe derularea şedintelor în raport cu scopurile propuse , urmărindu-se, deci, dezvoltarea personală a pacienţilor.
Terapia cu VR se desfăşoară în cadrul unei echipe multidisciplinare, având valenţe psihoterapeutice.

Marcelica Chiriac
psihoterapeut