În luna august 2016 o delegaţie a Asociaţiei Lumina formată din Mihaela Dumitrache-director executiv şi Mara Matei-manager comunicare, realizau o vizită de studiu în Norvegia la organizaţia Foreningen for Barnepalliasjon.
A venit momentul ca noii parteneri să ne întoarcă vizita pentru a observa cum se lucrează în România, în ceea ce priveşte îngrijirea paliativă.Astfel, în perioada 8-12 ianuarie, reprezentanţii organizaţiei Foreningen for Barnepalliasjon, din Kristiansand, Norvegia, se vor afla, la rândul lor, în vizită de studiu, în România.
Programul va cuprinde, printre altele, o vizită la Hospice Casa Speranţei, la Braşov, o acţiune de lobby şi advocacy ce va avea loc la Consiliul Judeţean Bacău, vizite la domiciliul pacienţilor aflaţi în evidenţa Asociaţiei Lumina şi discuţii de lucru pentru a identifica nevoile de îngrijiri paliative din cele două ţări şi posibile proiecte comune.
Vizitele de studiu, atât cea realizată de echipa românească în Norvegia, în luna august 2016, cât şi cea realizată în luna ianuarie 2017 de către echipa norvegiană, în România, sunt parte din proiectele ,,Next Step for Palliative Care” respectiv, ,, Support for Palliative Care”, finanţate prin Programul CORAI, Apelul Bilateral, program finanţat de către Spaţiul Economic European în perioada 2009-2014 şi administrat de către F.R.D.S.
Leave A Comment